Partenerii din proiectul NETMIN RORS-308, „Formarea rețelei de sporire a măsurilor de protecție a mediului în domeniul poluării datorate activității miniere în zonele transfrontaliere” cofinanţat prin Programul Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră Romania-Serbia, Universitatea Politehnica Timișoara și Institutul de Minerit și Metalurgie Bor, s-au întâlnit on-line în decembrie 2025 pentru a discuta sustenabilitatea rezultatelor obținute și continuarea colaborării dintre cele două instituții.

Întâlnirea a oferit prilejul de a trece în revistă activitățile desfășurate de la precedenta reuniune de sustenabilitate, dar și de a reflecta asupra întregii perioade de sustenabilitate de cinci ani (2020–2025). În tot acest interval partenerii au menținut un dialog constant, au participat anual cu prezentări comune la conferințe și workshop-uri naționale și internaționale, au extins rețeaua profesională formată în cadrul proiectului și au continuat instruirea de personal pentru utilizarea echipamentelor achiziționate.

Colaborarea solidă dezvoltată prin proiectul RORS-308 a dus, în mod natural, la inițierea unui nou proiect de cooperare transfrontalieră România-Serbia, RORS-00063, confirmând valoarea și continuitatea parteneriatului.

De asemenea, au fost discutate idei pentru colaborări viitoare și actualizarea paginilor web ale partenerilor, astfel încât rezultatele și impactul proiectului să rămână vizibile și relevante.

La întâlnire au participat conf. dr. Cornelia Muntean, manager de proiect din partea Universității Politehnica Timișoara, dr. Daniel Kržanović, manager de partener din partea Institutului de Minerit și Metalurgie Bor și dr. Ana Kostov, coordonator relații publice din partea MMI Bor.

Timișoara a găzduit, recent, evenimentul aniversar dedicat celor 35 de ani de programe Interreg, finanțate de Uniunea Europeană, marcând totodată peste două decenii de colaborare transfrontalieră româno-sârbă. Festivitatea a fost găzduită de Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș și a prilejuit reuniunea a peste 100 de reprezentanți ai instituțiilor centrale și locale din România și Serbia, între care ES Silvia Davidoiu, Ambasador al României în Serbia, ES Ivana Jakšić Matović, Consul General al Republicii Serbia la Timișoara, și domnul Gabriel Ghilea, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. Vorbitorii au subliniat, cu exemple concrete, faptul că finanțarea prin programele Interreg a condus la infrastructură îmbunătățită, la o mai bună conectivitate transfrontalieră, la cooperare instituțională și consolidarea relațiilor de vecinătate dintre România și Serbia. În cadrul acestei eveniment au fost premiate 21 de proiecte cu impact major în domenii precum conectivitatea transfrontalieră, protecția patrimoniului cultural, sănătatea și siguranța comunităților. La loc de cinste, cu diplomă pentru „cooperare în situații de urgență și impact verde”, s-a aflat proiectul „Formarea rețelei de sporire a măsurilor de protecție a mediului în domeniul poluării datorate activității miniere în zonele transfrontaliere”, acronim NETMIN, eMS nr. RORS-308, implementat în cadrul Programului Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia de Universitatea Politehnica Timișoara (România) și de Institutul de Minerit și Metalurgie Bor (Serbia). Proiectul s-a derulat, în cea mai mare parte a sa, în condițiile restricțiilor legate de pandemia COVID-19, care a restricționat circulația, a limitat drastic posibilitățile de contact între oameni, dar pentru care echipa de proiect NETMIN-RORS-308 a găsit căi de soluționare, identificând modalități inovatoare de implementare, în pofida situației de distanțare socială. Cercetarea efectuată prin proiect a condus la identificarea de soluții verzi pentru ecologizarea terenurilor afectate de poluarea datorată activităților miniere, punând la dispoziția comunităților locale datele necesare unei abordări integrate privind protecția mediului. Diploma înmânată de organizatori coordonatoarei proiectului, conf. dr. ing. Cornelia Muntean atestă faptul că NETMIN este un exemplu excepțional de parteneriat transfrontalier orientat către dezvoltarea durabilă și sigură a comunităților.

 

Pe 5 iunie 2025, de Ziua Mondială a Mediului, Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii şi Protecţia Mediului (Universitatea Politehnica Timișoara) a organizat cea de-a 18-a ediție a simpozionului naţional intitulat Environmental Protection and Education in Ecological Engineering – EPEEE.

Evenimentul este un prilej de a concentra atenția elevilor, studenţilor, cadrelor didactice, cercetătorilor, organizațiilor non-profit, agenților economici și factorilor de decizie, asupra aspectelor esențiale care vizează protecţia mediului şi care contribuie îmbunătățirea calității mediului şi a sănătăţii oamenilor, faunei şi florei.

În sesiunea plenară, Conf. univ. dr. Cornelia Muntean a prezentat aspecte legate de tema simpozionului, regăsite în timpul derulării proiectului RORS-308 „Formarea rețelei de sporire a măsurilor de protecție a mediului în domeniul poluării datorate activității miniere în zonele transfrontaliere” (NETMIN), implementat in cadrul Programului Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia.

Comitetul Comun de Coordonare al proiectului NETMIN „Formarea rețelei de sporire a măsurilor de protecție a mediului în domeniul poluării datorate activității miniere în zonele transfrontaliere”, RORS-308, s-a reunit online în data de 6 decembrie 2024. S-a discutat despre sustenabilitatea rezultatelor proiectului în al patrulea an după încheierea implementării acestuia. Partenerii au discutat despre recrutarea de noi membri pentru rețea, pentru menținerea creșterii rețelei și despre bazele comune pentru diseminarea rezultatelor proiectului atât în comunitatea științifică, cât și către părțile interesate din zonele miniere, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la posibilitatea utilizării fitoremedierii în combaterea efectele negative ale mineritului asupra solului.

Pe 9 noiembrie 2023, de Ziua Mondială a Calității, Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului (Universitatea Politehnica Timișoara) a organizat cea de-a treia ediție a simpozionului intitulat Calitatea – un atu pentru viitor. Evenimentul este un prilej de a concentra atenția persoanelor, echipelor, organizațiilor non-profit, agenților economici și factorilor de decizie, asupra aspectelor esențiale care vizează îmbunătățirea calității vieții, a serviciilor și a produselor. În secțiunea dedicată prezentărilor făcute de cadrele didactice și studenți, conf. univ. Cornelia Muntean a prezentat rezultatele proiectului NETMIN in domeniu l evaluarii calitații mediului şi masurilor care pot fi aplicate pentru diminuarea poluarii zonelor miniere

 

Comitetul Comun de Coordonare al proiectului NETMIN „Formarea rețelei de sporire a măsurilor de protecție a mediului în domeniul poluării datorate activității miniere în zonele transfrontaliere”, RORS-308, s-a reunit în data de 7 decembrie 2023, online. S-a discutat despre sustenabilitatea rezultatelor proiectului în al treilea an după încheierea implementării acestuia. Partenerii au discutat despre recrutarea de noi membri pentru rețea, pentru menținerea creșterii rețelei și despre bazele comune pentru diseminarea rezultatelor proiectului atât în comunitatea științifică, cât și către părțile interesate din zonele miniere, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la posibilitatea utilizării fitoremedierii în combaterea efectele negative ale mineritului asupra solului.

Cea de-a 53-a CONFERINȚĂ INTERNAȚIONALĂ DIN OCTOMBRIE privind mineritul și metalurgia, organizată în perioada 3-5 octombrie 2022 la Bor, Serbia, a fost un cadru generos pentru reiterarea unora dintre cele mai relevante rezultate obținute de echipa româno-sârbă de cercetători în cadrul proiectului NETMIN RORS-308 “Formarea rețelei de sporire a măsurilor de protecție a mediului în domeniul poluării datorate activității miniere în zonele transfrontaliere”. Sesiunile de formare cu studenții și cu reprezentații părților interesate din zonele miniere, îmbinate cu ateliere de lucru și cu studiile de fitoremediere au demonstrat că atunci când știința și practica se întâlnesc proiectele de mediu sunt în câștig.  Comunitățile locale din zonele miniere pot beneficia de aceste rezultate, în cazul in care aleg să implementeze fitoremedierea pentru a combate efectele negative ale mineritului asupra solului. Soluțiile identificate pot avea cu impact semnificativ atât în  zona Bor (Serbia), unde mineritul este încă activ, cât și în fostele zone miniere  românești din  județele Caraș-Severin și Timiș.

Comitetul Comun de Coordonare a rețelei create în cadrul proiectului NETMIN-RORS-308 „Formarea rețelei de sporire a măsurilor de protecție a mediului în domeniul poluării datorate activității miniere în zonele transfrontaliere”” cofinanţat prin Programul Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră Romania-Serbia s-a reunit în 5 noiembrie 2021 la Bor (Serbia) pentru a discuta aspecte legate de sustenabilitatea rezultatelor obținute, la un an de la încheierea implementării proiectului. Partenerii au agreat strategia de recrutare a noi membri, pentru lărgirea rețelei, precum și acțiunile comune de diseminare a rezultatelor obținute atât în cadrul comunității academice, cât și spre partenerii interesați din zonele miniere, cu scopul de a spori interesul pentru fitoremediere ca soluție eficientă în combaterea efectelor negative pe care mineritul le are asupra solurilor.

Cooperarea transfrontalieră științifică româno-sârbă conduce la rezultate importante în conservarea și protejarea mediului. Gala finală a proiectului RORS-337 ” ROmania Serbia NETwork for assessing and disseminating the impact of copper mining activities on water quality in the cross-border area”  organizată la Timișoara (România) în data de 3 septembrie 2021, a fost un bun prilej de prezentare a rezultatelor obținute în cadrul unui alt proiect semnificativ, susținut prin aceeași linie de finanțare Interreg-IPA de Cooperare Transfrontalieră România-Serbia,  și anume  „Formarea rețelei de sporire a măsurilor de protecție a mediului în domeniul poluării datorate activității miniere în zonele transfrontaliere”. Conf. univ. dr. Cornelia Muntean, manager de proiect pentru proiectul  RORS-308 „Formarea rețelei de sporire a măsurilor de protecție a mediului în domeniul poluării datorate activității miniere în zonele transfrontaliere” (NETMIN) a explicat importanța fitoremedierii pentru solurile din zonele miniere de exploatare a cuprului, procedeu care poate avea o influență benefică asupra calității mediului, inclusiv asupra managementului resurselor de apă. Participanții la gală au putut înțelege necesitatea creării unei sinergii între proiecte, ceea ce pune știința la baza eforturilor de identificare a unor măsuri eficace de protecție a mediului.